salarii
salarii

Topul salariilor din România

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), ȋn învăţământ (+11,6%), respectiv ȋn administraţia publică (+3,1%). Ȋn sănătate şi asistență socială, câștigul salarial mediu net a scăzut ușor comparativ cu luna precedentă (-1,0%)

  • Cele mai mari salarii le-au luat în luna mai 2022 IT-iștii, urmați de petroliști și de angajații din industria tutunului.
  • La coada clasamentului se află salariații din HoReCa, croitorii și fabricanții de mobilă.

În luna mai 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării ȋn lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 19,2% ȋn extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 17,8% ȋn activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% ȋn fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului;
  • între 6,5% și 11,0% ȋn telecomunicaţii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii;
  • între 3,0% și 6,0% ȋn activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, transporturi pe apă, industria metalurgică, alte activităţi extractive, fabricarea băuturilor, activităţi de poștă şi de curier, tranzacţii imobiliare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de editare.

Cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 26,6% ȋn fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 15,4% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
  • între 2,0% și 5,0% ȋn tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi industriale n.c.a., transporturi aeriene.

Cât de utilă a fost această pagină ?

Faceți click pe stele pentru evaluare!

Rata medie 0 / 5. Voturi: 0

Niciun vot până acum, evaluează pagina !

adbanner