Promoveaza-ti afacerea si beneficiezi de 20% discount la abonamentul anual !
Screenshot 2022 07 12 at 19 45 34 photo 1491336477066 31156b5e4f35 AVIF Image 1170 × 780

Etimologia cuvantului „smecher”

„Şmecher” vine de la faptul că boierii olteni care aveau podgorii au angajat câte un specialist în degustarea vinurilor. Cum în germană cuvântul “schmecken” înseamnă a avea gust, a fi bun la gust, s-a ajuns ca specialistul respectiv, pe care nu îl puteai păcăli cu vin prost, să fie numit “şmecher”, adică un individ isteţ, imposibil de fraierit. El era cu mintea limpede.

Anecdota spune că era o vreme când saşii din Siebenburgen (cum i se mai spunea Transilvaniei), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.

Oltenii au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura, se „ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla. şi imediat negustorii saşi se „pileau” la loc.

Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel. Când ajungeau acasă, își dădeau seama că negustorii saşi erau păcăliţi: vindeau ieftin produse de calitate şi cumpărau vin scump și prost. Așa a apărut meseria de Smecker, care îi însoțea pe negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania.

După ce saşii se îmbătau, intra în joc „Der Schmecker”, „cel care degustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu punea strop de băutură în gură. Acesta negocia și stabilea preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti și tot el gusta vinul şi fixa preţul de cumpărare. Oltenii i-au spus ”șmecher” și au înțeles că el este ”cel care nu poate fi păcălit.

Altii spun ca acest cuvant s-ar putea sa isi fii capatatul popularitatea din mai multe filiere lingvistice, ajungand acum cu un polisemantism destul de larg, dar care s-ar putea sa aiba ca radacina tuturor acestor intelesuri un cuvant proto-germanic.

Cât de utilă a fost această pagină ?

Faceți click pe stele pentru evaluare!

Rata medie 0 / 5. Voturi: 0

Niciun vot până acum, evaluează pagina !