Digi 24
Digi 24

Digi 24

Digi 24 este un post de televiziune de știri înființat la data de 1 martie 2012, la București, de către RCS & RDS. Digi 24 se poate recepționa atât în format HD, cât și în format Standard Definition.

Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu și Gabriela Ruse au reușit luni seara să se califice în sferturile de finală ale Grand Slam-ului de la Flushing Meadows, învingând în optimi cuplul alcătuit din canadiana Leylah Annie Fernandez și nouzeelandeza Erin Routliffe.
Fostul mare fotbalist brazilian Pele a suferit sâmbătă o intervenţie chirurgicală în care i s-a extirpat o tumoare la colon, informează CNN. Pele era de aproape o săptămână internat în spitalul „Albert Einstein” din Sao Paolo.
Oamenii care trăiau în urmă cu aproximativ 9.000 de ani în sudul Chinei au învăţat să producă bere din plante cultivate, susțin cercetătorii care au realizat un studiu pe baza descoperirilor realizate în timpul unor excavaţii în situl Qiaotou din oraşul Yiwu. Zona situată în provincia Zhejiang din estul Chinei este supranumită "supermarketul lumii".
Dan Barna și miniștrii USR PLUS au anunțat, luni seara, că demisionează din Guvern. „Am decis că nu putem merge mai deprate cu un premier care nu are un minim respect pentru adevăr”, a spus Dan Barna. 
World Record Academy a anunțat luni că Eduard Novak a stabilit un record mondial, devenind primul ministru al sportului care a câștigat o medalie paralimpică.
Rareș Bogdan a comentat demisia miniștrilor USR PLUS din Guvernul Cîțu. Europarlamentarul PNL se arată șocat de gestul partenerilor de guvernare și spune că oamenii au dat votul acestei coaliții ca să guverneze responsabil, nu să „avem orgolii, nu să avem gesturi copilărești și nu să fugim de la guvernare”.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat luni că analizează datele privind o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech, care urmează să fie administrată la şase luni după cea de-a doua doză la persoanele începând cu vârsta de 16 ani, relatează Reuters.
Cristian Tudor Popescu a comentat luni seara, la Digi24, conferința de presă susținută de Dan Barna, conferință în care a anunțat demisia miniștrilor USR PLUS din guvern. „M-au înfiorat aceste aplauze! Înainte ca vorbitorul Barna să deschidă gura, toată lumea prezentă acolo, parlamentarii USR PLUS au aplaudat” a spus gazetarul. „Ce aplaudați, măi, oamenilor, măi?”, întreabă CTP, care numește acțiunile USR PLUS un „ bâlci sterp și stupid”.
Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că dacă Parlamentul nu va aproba într-o săptămână legea consumatorului vulnerabil, va solicita în Biroul Politic Naţional al PNL să-şi asume guvernul răspunderea pentru această lege.
Un italian acuzat că a furat un loz câștigător, în valoare de 500.000 de euro, de la o femeie care cumpărase biletul în magazinul soției sale, a fost arestat pe aeroportul din Roma. Bărbatul se pregătea să plece într-o vacantă de lux.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat luni îngrijorat de construirea unor noi silozuri pentru rachete de către China, ceea ce ar putea accelera semnificativ capacităţile nucleare ale ţării asiatice, transmite DPA.
Premierul Florin Cîțu a avut, luni seara, o primă reacție după ce miniștrii USR PLUS au anunțat că își depun demisiile, dar a ezitat să facă declarații despre ce se va întâmpla de acum încolo cu guvernul. El a subliniat că nu a văzut încă demisiile și că preferă să vorbească despre asta ulterior. Totuși, tonul premierului la adresa USR PLUS a fost mai dur decât fusese cu nici două ore înainte. A spus că s-au comportat ca niște copii și că au legitimat un partid extremist. 
Fosta legendă a fotbalului brazilian şi mondial, Pele (80 ani), se află în spital de şase zile, însă un purtător de cuvânt de-al său a menţionat că nu are probleme grave de sănătate, informează Reuters. Site-ul de ştiri Globo a indicat că Pele era internat la spitalul „Albert Einstein” din Sao Paolo pentru efectuarea unor analize de rutină, însă ulterior i s-ar fi diagnosticat o nouă problemă, nespecificată.
Dacian Cioloş a precizat luni, într-o postare pe Facebook, după anunţul privind demisia miniştrilor USR PLUS din Guvernul Cîţu, că formaţiunea pe care o reprezintă nu mimează democraţia, ci apără cu orice preţ reformele şi ţara de hoţie.
O persoană poate sta cel mult 12 ore într-o secţie de poliţie pentru ca poliţiştii să îi poată verifica identitatea. Decizia a fost luată în Senat, care a adoptat, cu 109 voturi pentru şi 11 abţineri, un proiect legislativ iniţiat de Guvern.
Opt din zece companii cu capital german care activează la nivel internaţional, inclusiv în România, se confruntă cu probleme din cauza creşterilor de preţuri şi a dificultăţilor din lanţul de aprovizionare, arată rezultatele unui sondaj realizat de AHK România - Camera de Comerţ Româno-Germană.
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care este aprobată ordonanţa ce stabileşte sistemul de monitorizare a intervenţiilor asupra urşilor, realizate gradual, prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare. OUG urmează să intre acum în dezbatere la Camera Deputaţilor, ca for decizional.
„Drumul morții”, așa cum e supranumit Drumul Național 2, a mai curmat astăzi două vieți la câțiva pași de Capitală. Drumul este din ce în ce mai periculos pentru că după lunile de vară a apărut un nou risc. Temperaturile uriașe au înmuiat stratul de uzură, care s-a mișcat pe tronsoane întregi, sub greutatea TIR-urilor încărcate. Deși par mărute, denivelările sunt extrem de periculoase, spun specialiștii în siguranță rutieră, pentru că mașina poate derapa foarte ușor la viteze mai mari.
Dan Barna va avea marți o întâlnire la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, pentru a încerca o deblocare a crizei politice. Dacian Cioloș nu va participa la discuții, deoarece se află la Paris, la un eveniment organizat de Emmanuel Macron. 
Premierul Florin Cîțu, care luni a fost la Palatul Cotroceni și a discutat cu președintele despre criza din coaliția de guvernare, are un mesaj de calmare a tensiunilor pe care îl transmite partenerilor din USR PLUS: „Să oprim declarațiile și să ne așezăm la masa dialogului”, îndeamnă Florin Cîțu.
O geantă cu bani, care conținea 40.000 de euro, a fost găsită într-un autobuz din oraşul Nimes, situat în sudul Franţei. Femeia care a uitat-o a avut un șoc atunci când a realizat că un moment de neatenție ar fi putut sa o coste scump. 
Un copil de 12 ani a fost înjunghiat și este în stare gravă, în urma unui scandal în care au fost implicate peste 20 de persoane, în parcarea unui mall din Șelimbăr, Sibiu.
Prefectul Braşovului, Mihai Cătălin Văsii, a anunţat, luni, că purtarea obligatorie a măştii de protecţie ar putea fi reintrodusă în zonele cu potenţial de aglomerare din localităţi şi pe o rază de 100 de metri în jurul şcolilor.
Actorul francez Jean-Paul Belmondo a murit la vârsta de 88 de ani. Anunțul decesului a fost făcut luni de avocatul actorului, relatează Euronews. 
USR PLUS îl acuză pe Florin Cîțu că nu alocă banii necesari Ministerului Sănătății, în timp ce dă mai mulți bani pentru primari și baronii locali. „Florin Cîțu continuă șirul abuzurilor. După ce a aprobat jaful național de 50 de miliarde de lei din banii românilor pentru a-și cumpăra susținere în partid, actualul premier merge mai departe și alocă și mai mulți bani pentru primari și baroni. Mai exact, de patru ori mai mulți. Asta în timp ce, în plină criză pandemică, Florin Cîțu a refuzat să aloce necesarul comunicat în repetate rânduri de ministrul Sănătății”, se arată într-un comunicat USR PLUS. „Așa ceva este nu numai inacceptabil, dar și profund imoral, iar orice zi în plus cu Florin Cîțu la Palatul Victoria este în detrimentul tuturor românilor”, mai scrie în documentul citat.
Jean-Pierre Adams, fostul jucător al echipei Paris Saint-Germain, considerat unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din fotbalul francez în anii '70, care se afla de 39 de ani în comă din cauza unei eroi medicale, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 73 de ani, într-un spital din Nimes (Franţa), informează cotidianul L'Equipe.
Senatorul republican Lindsey Graham a declarat, într-un interviu acordat BBC, că trupele SUA „se vor întoarce în Afganistan” la un moment dat, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.
O femeie din orașul austriac Klagenfurt a găsit într-o biserică un plic cu 10.000 de euro, în urmă cu aproximativ un an. Plicul era în interiorul unei broșuri aflate într-un teanc de cărți. Acum, femeia a primit o veste cu totul neașteptată.
Cinci pacienți internați în secția de Hematologie de la Instititul Oncologic din Iași au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. O situație identică se înregistrează însă și la secția de Îngrijiri Paliative a Institutului Regional de Oncologie, unde în ultimele două zile au fost confirmate șase îmbolnăviri - 3 pacienți și 3 salariați.
Autorităţile chineze au anunţat că au în vedere o nouă ţintă în cadrul eforturilor pe care le depun pentru a controla excesele din industria de divertisment locală și că vor reglementa de această dată chestiuni asociate stilului muzical K-pop, informează DPA.
Parlamentarii social-democraţi vor vota orice moţiune care ajunge în plenul Parlamentului şi invită PNL şi USR PLUS la discuţii pe text, a declarat luni prim-vicepreşedintele PSD, deputatul Sorin Grindeanu.
În urmă cu ceva ani nu se putea concepe un asemnea aparat, care să permită călcarea rufelor direct pe umeraș și iată că, în prezent, te poți bucura de acest electrocasnic inovator.
Peste 1.000 de cazuri noi de COVID din 17.778 de teste, în ultimele 24 de ore. 405 pacienți sunt la ATI
PSD a anunțat că, în contextul “exploziei prețurilor la toate produsele și serviciile, dar în special la utilități”, este „absolut necesară” creșterea imediată a salariului minim brut pe economie la 2.500 de lei, concomitent cu ridicarea plafoanelor privind deducerile personale de care pot beneficia angajații care au persoane în întreținere. De asemenea, social-democrații spun că vor iniția un proiect pentru compensarea pierderilor de venit ale IMM-urilor, generate de creșterea prețurilor la utilități.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a povestit într-un interviu pentru G4Media cum s-a desfășurat evacuarea celor156 de colaboratori afgani. El a vorrbit despre „scene de un dramatism incredibil” și a dat exemplul consulului român, aflat la aeroport, care a fost salvat de vesta antiglonț de tirurile talibanilor, și despre un grup care a ratat intrarea pe aeroportul din Kabul, deși se afla la doar câțiva metri de una dintre porți.
Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a transmis, luni, că boicotarea ședinței BPR în care trebuia să fie stabilit calendarul dezbaterii și votului asupra moțiunii de cenzură reprezintă “un abuz constituțional fără precedent” și acuză PSD și PNL că refuză acest drept.
Tânărul înotător David Popovici, care a făcut senzație la Jocurile Olimpice de la Tokyo, spune că a luat decizia să își continue studiile în România, deși a fost ofertat de universități din Statele Unite ale Americii, relatează DigiFM.
Masca de protecţie este "absolut necesară" în interior, fiind cea mai importantă măsură de protecţie împotriva noului coronavirus, a declarat luni ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Ministrul a mai adăugat că doar vaccinarea poate pune capăt acestei crize sanitare și a vorbit despre deficiențele predării online.
Cotaţia aluminiului a urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, după lovitura de stat din Guineea, transmit Reuters şi Bloomberg.
O fată de 14 ani din localitatea Coţuşca, judeţul Botoşani, s-a sinucis duminică seară, ea fiind găsită moartă într-o anexă a locuinţei, a declarat pentru AGERPRES prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.
Președintele brazilian, Jair Bolsonaro, împreună cu aliații săi ar putea să pregătească organizarea unei lovituri de stat militară în Brazilia, potrivit unui grup influent de foști președinți, prim-miniștri și personalități publice din stânga din toată lumea, notează The Guardian. 
Ludovic Orban nu a votat verificarea semnăturilor de pe moțiune, cerută de un liberal. Alina Gorghiu: „Ține trena USR-AUR”
Rudele celor 298 de victime ale zborului MH17 (Malaysian Airlines) acuză Rusia că minte în legătură cu rolul pe care l-a jucat în doborârea avionului. Luni au început depozițiile lor în procesul împotriva celor patru suspecți pentru incidentul din 2014, care are loc la un tribunal din Olanda, scrie Reuters.
Saadi Gaddafi, fiul fostului dictator libian Muammar Gaddafi, a fost eliberat din închisoare și a plecat imediat în Turcia, informează The Guardian. El era încarcerat din 2014 în Tripoli.
Președintele Klaus Iohannis a discutat, luni, cu premierul Florin Cîțu, la Palatul Cotroceni, despre criza din Coaliție. Potrivit unor surse guvernamentale, Președintele i-ar fi transmis premierului că are în continuare sprijinul său pentru a rămâne în funcție. 
ACTUALIZARE 13:20 Social-democrații au decis, luni, să boicoteze ședința Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor unde se discuta introducerea moțiunii de cenzură pe ordinea de zi de dezbatere și vot în Parlament. Liderii PSD susțin că nu vor să “arbitreze” conflictul dintre PNL și USR PLUS în Guvern, deoarece nu fac parte din nicio tabără și cer susținere pentru propria lor moțiune de demitere a lui Florin Cîțu.
Lacul Oroville din California a ajuns la doar 23% din capacitatea sa, din cauza nivelurilor extreme de secetă cu care se confruntă statul american. În mare parte din California se înregistrează temperaturi excesive, secetă severă și incendii masive de vegetație.
Activista politică bielorusă Maria Kolesnikova a fost condamnată la 11 ani de închisoare, au anunțat persoane importante din rândul opoziției bieloruse la regimul Lukașenko, citate de Euronews.
În România au fost confirmate, până acum, 1.107.043 de infectări cu coronavirus. În total, în România au murit 34.714 de persoane infectate cu coronavirus. Primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie 2020. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale.
Euro se apropie de 4,95 lei și atinge un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Naţională a României a anunţat un curs de referinţă de 4,9475 lei pentru un euro azi, în creștere cu aproape 0,60 de bani față de cotația anunțată vineri de banca centrală.
George Simion, copreședinte al AUR, a declarat, luni, înaintea începerii ședinței conducerii parlamentare privind aprobarea calendarului de dezbatere și vot asupra moțiunii de cenzură depuse împreună cu USR PLUS, că formațiunea politică din care face parte va depune o moțiune de cenzură “împotriva oricărui guvern colonial”.
Cotaţiile futures la gaze pe piaţa europeană au urcat luni un nou maxim istoric, în condiţiile în care cantităţile de gaze naturale ruseşti care ajung în Europa printr-o conductă cheie s-au redus, ceea ce a afectat livrările pe o piaţă şi aşa tensionată.
Meteorologii prognozează vreme călduroasă în următoarele două săptămâni, iar șansele de ploaie vor fi scăzute, potrivit estimării pentru perioada 6 - 19 septembrie publicate de ANM.
Deși este o boală serioasă, gravă, cancerul tiroidian se tratează. Are o rată excelentă de vindecare dacă este descoperit la timp. Prevenția este deosebit de importantă în descoperirea acestei boli care nu doare, nu dă semne specifice decât în fazele avansate. Cum se manifestă cancerul tiroidian ne spune dr. Roxana Boanță, medic specialist chirurgie endocrinologică.
Demisia miniștrilor USR PLUS din Guvern depinde de “ce se mai întâmplă pe plan politic” în cursul zilei de luni, în contextul întâlnirii dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu, care vor discuta despre criza guvernamentală, spune Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al formațiunii.
Un copil de 4 ani a fost bruscat, duminică, de mama sa pe tobogan, într-un parc din Caransebeş, minorul ajungând la spital, iar femeia fiind internată la o secţie de specialitate, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție, în colaborare cu poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, au realizat, sâmbătă, prinderea în flagrant a unei persoane de naționalitate turcă, în vârstă de 47 ani, în timp ce oferea suma de 700 de euro unui ofițer de poliţie de frontieră.
O pălărie purtată de Napoleon Bonaparte și care are inclusiv urme de ADN ale împăratului francez va fi scoasă la licitație în Hong Kong, relatează Reuters.
Curtea Supremă a Spaniei a interzis o măsură anunțată de guvernul local din regiunea Andaluzia, care a decis ca restaurantele, barurile și cluburile de noapte să ceară clienților certificatul de sănătate pentru a le permite accesul. Judecătorii au decis că măsura încalcă viața privată și este discriminatorie. 
Celebrul diamant implantat în fruntea rapperului Lil Uzi Vert a fost smuls de fani în timpul unui concert, spune el.
Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, l-a acuzat, luni, pe președintele Klaus Iohannis că “putea să-și facă rolul de mediator mai bine” și că a transmis mesaje de activist PNL, în contextul crizei politice din guvern.
Dragonul de komodo, cea mai mare șopârlă din lume, este amenințat de dispariție, pe măsură ce nivelul apei crește din cauza schimbărilor climatice, iar habitatul lui se reduce traptat. 
Ambasadorul german în China, Jan Hecker, a murit brusc la vârsta de 54 de ani, după doar câteva săptămâni de când preluase mandatul, potrivit unui comunicat postat luni pe site-ul Ambasadei germane din China. Anterior preluării funcției de ambasador la Beijing la 24 august, Jan Hecker a ocupat funcția de consilier pe politică externă al cancelarului german Angela Merkel, notează CNN.
Companiile de construcții sunt nevoite să încetinească ritmul proiectelor sau chiar să oprească lucrările pe fondul unei „furtuni perfecte în construcții”, care pune sub semnul întrebării revenirea economică a Marii Britanii, arată o analiză The Independent.
Obiecte din aur cu o vechime de aproximativ 1.500 de ani, care compun una dintre cele mai mari, mai valoroase şi mai frumoase comori din istoria Danemarcei, au fost descoperite recent în această ţară, a anunţat duminică asociaţia muzeală a oraşului Vejle.
Mai multe regiuni ale Noii Zeelande vor ieși din lockdown-ul impus la mijlocul lunii august după apariția unui singur caz de îmbolnăvire cu Covid-19. Orașul Auckland, însă, acolo unde un focar a dus la apariția unui număr mare de cazuri, rămâne sub un lockdown foarte strict.
Talibanii pakistanezi au revendicat un atentat sinucigaş în care au fost ucişi duminică cel puţin patru paramilitari pakistanezi în Quetta, în sud-vestul ţării, potrivit unui comunicat citat de Site, o organizaţie americană privată care monitorizează site-urile jihadiste, relatează AFP.
Mult aşteptatul duel dintre selecţionatele Braziliei şi Argentinei, programat duminică la Sao Paulo în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale ediţia 2022, a fost întrerupt după doar cinci minute, în urma intervenţiei autorităţilor sanitare braziliene, care au acuzat patru fotbalişti argentinieni care evolează la cluburi din Anglia de încălcarea protocoalelor anti-Covid, informează AFP.
Bilanţul deceselor provocate de uraganul Ida în nord-estul Statelor Unite a crescut duminică la cel puţin 50, în contextul în care mulţi dintre rezidenţi speră în continuare că persoanele date dispărute în timpul inundaţiilor vor fi găsite. Papa Francisc s-a rugat pentru cei afectaţi de dezastru.
Sănătatea umană este afectată deja de schimbările climatice, iar impactul ar putea deveni catastrofal și ireversibil dacă guvernele nu iau măsuri pentru a opri încălzirea globală, scriu editorii a peste 230 de jurnale medicale într-un text comun publicat luni, potrivit CNN. 
Taiwanul susține că avioane militare, inclusiv bombardiere nucleare, ale Chinei au pătruns, duminică, în spațiul său aerian în cadrul unei incursiuni de anvergură, relatează BBC.
Un echipaj de poliţie din Gorj a fost ameninţat cu bâta de un bărbat pe care agenţii încercau să-l liniştească. Au apelat inclusiv la sprayul lacrimogen, însă bărbatul şi-a vărsat nervii pe maşina de poliţie.
Medicii din Israel au efectuat o operație extrem de dificilă și periculoasă – fete gemene siameze care erau unite în zona craniană, în spatele capului, au fost separate la vârsta de un an după efectuarea unei proceduri complexe, relatează BBC.
Demersul celor de la USR PLUS nu face nimic altceva decât să legitimeze o formațiune politică toxică.
Un fost trăgător de elită al armatei americane a deschis focul în centrul statului Florida, omorând patru persoane. Printre victime este și un bebeluş care se afla în braţele mamei sale.
Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost întocmit după ce pilotul Adrian Răspopa a murit la spital, în urma unui accident produs la Hadâmbu, în timpul unei probe speciale a Raliului Iaşiului.
Armata a dat o lovitură de stat în Guineea, una dintre cele mai sărace țări din lume. Un grup de militari de elită l-a arestat pe președintele țării, Alpha Condé.
Șase palestinieni au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate din Israel, a anunțat poliția, potrivit Reuters. Presa israeliană scrie că indivizii sunt membri ai unor grupări militante.
Un părinte nu poate afla dacă un anumit profesor s-a vaccinat sau nu, cel mult părinții pot cere conducerii școlilor o situație statistică în legătură cu vaccinarea cadrelor didactice, dar nu o listă nominală, a arătat duminică, la Digi24, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, explicând că legislația referitoare la protecția datelor cu caracter personal împiedică dezvăluirea unor informații de acest gen.
Talibanii au anunţat luni că au preluat controlul „total” în Valea Panjshir, unde s-a organizat rezistenţa împotriva lor de când au preluat puterea în Afganistan, la jumătatea lunii august. Anunțul vine după ce forţele de opoziţie afgane din Valea Panjshir ceruseră încetarea focului, după informaţii privind pierderile grele înregistrate în luptele din weekend.
Planificarea unei vacanțe înseamnă alegerea unei perioade și a unei locații. Pe piața globală a turismului câștigă teren o nouă tendință, care ar putea fi însă periculoasă pentru că ar putea duce la o creștere a prețurilor sau schimbarea politicilor de anulare flexibile. Concret, de teama că problemele cauzate de pandemie le-ar putea strica planurile de vacanță, tot mai multe persoane fac mai multe rezervări în aceeași perioadă, în locuri diferite. În unele situații, atunci când merg într-un loc nu le mai anulează pe celelalte.
În ultimii peste 30 de ani, nicio coaliție de guvernare nu a rezistat între două runde de alegeri, de la Convenția democrată la Alianța DA și USL.
Panourile solare ar putea fi soluția, mai ales în perioada verii, ca să aveți facturi mai mici la întreținere. Într-un bloc din Alba Iulia, costurile au fost reduse cu până la 50% după ce au fost montate panouri solare care asigură apa caldă a locuitorilor.  Într-o altă zonă a țării, la Constanța, panourile fotovoltaice și o turbină eoliană ajută la crearea de energie verde și sunt familii care au costuri „zero” pe factura de curent electric. 
Simona Halep (locul 13 WTA) a fost eliminată duminică seara de ucraineanca Elina Svitolina (locul 5 WTA) în optimile turneului US Open 2021, după un meci care a durat doar o oră și 17 minute. 
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat duminică seara la Digi24 că este posibil ca în a doua jumătate a lunii octombrie să se ajungă la București la o incidență a cazurilor de COVID de 6 la mie, prag de la care se intră în sistemul de învățământ online, cu excepția grădinițelor și creșelor. El a precizat că decizia intrării sau nu a unei școli în online se va lua în funcție de rata de incidență anunțată vinerea în localitatea respectivă și se va menține pentru durata întregii săptămâni următoare, indiferent de ratele de incidență la care se ajunge între timp.  
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara că „există suspiciuni” în legătură cu semnăturile de pe moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR și tocmai de aceea ar fi nevoie de o întâlnire fizică, nu online, a membrilor Birourilor Permanente, care trebuie să aprobe moțiunea și să stabilească un calendar pentru dezbatere și vot.
Liderul liberal, Ludovic Orban, constată cu amărăciune, duminică seara, într-o postare pe Facebook, că de câteva zile „cineva” a dat cu piciorul la toată munca de până acum, a distrus unitatea PNL și a „aruncat în aer coaliția”. El mai spune că partidul a fost aruncat „cu iresponsabilitate” într-o groapă și pledează pentru „refacerea șansei unei guvernări normale” pentru România.
Rezultatele la Loto 6 din 49, Joker, Loto 5 din 40, Noroc, Noroc Plus și Super Noroc de duminică, 5 septembrie 2021, pot aduce premii consistente celor care ghicesc numerele norocoase ale extragerii. Reportul la Joker a ajuns la peste 6 milioane de euro, un nivel fără precedent la acest joc. 
Ion Caramitru a murit în cursul zilei de duminică. Actorul de 79 de ani se afla internat la Spitalul Elias din București. 
În Galați, oraș port la Dunăre, o singură fabrică de plase de pescuit mai este încă în picioare, dar este o afacere care s-a ridicat și cu ajutorul banilor europeni. Mai mult, inițial era doar un magazin cu plase de pescuit, dar treptat s-a transformat într-o fabrică de producție de plase de pescuit. Banii europeni au ajutat la dezvoltarea afacerii, o afacere interesantă pentru România, a cărei poveste o aflăm de la antreprenoare Felicia Munteanu.
Naţionala de fotbal a României a învins reprezentativa Liechtensteinului cu scorul de 2-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, obținând astfel a doua victorie consecutivă în această campanie de calificare, după 2-0 cu Islanda în deplasare.
Nimic nu mai e cum știam de când ne confruntăm cu pandemia. Din cauza noilor reguli, planurile ambițioase de călătorie se pot dovedi riscante, așa că mulți preferă să evite călătoriile în străinătate. Turismul intern este în plină expansiune și în stațiunea Scarborough din Anglia, unde nostalgia deceniilor trecute a reînviat.
Premierul Florin Cîţu a declarat duminică seara, la Blaj, că ar fi o greşeală în acest moment alegerile anticipate şi că este nevoie de un guvern stabil. Președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că PSD va vota moțiunea depusă de USR PLUS și AUR dacă aceasta va ajunge la vot, în plen, dar numai în contextul în care există perspectiva unor alegeri anticipate.
Președintele PNL, Ludovic Orban, spune că avut o înţelegere cu Florin Cîţu, dar acesta a încălcat-o și a decis să devină contracandidatul său la şefia partidului. Conform înțelegerii, Ludovic Orban ar fi urmat să rămână liderul PNL, iar Florin Cîțu premier și apoi guvernator al BNR, la încheierea mandatului lui Mugur Isărescu. În opinia liderului liberal, înțelegerea a fost încălcată pentru că „un personaj foarte important din România” a decis că „trebuie să decreteze ca Orban să nu mai fie președinte PNL”. 
Liderul frontului de rezistenţă din Afganistan, Ahmad Massoud, a salutat propunerile consiliului înţelepţilor religioşi (Ulema) privind o soluţie negociată cu talibanii pentru a se pune capăt luptelor, transmite Reuters. Duminică, talibanii au anunţat că au intrat în capitala provinciei Panjshir, după ce preluaseră controlul asupra districtelor din jur.
Regele Mihai a venit special la  Londra să-l vadă pe Ion Caramitru jucând în „Hamlet”, la începutul anilor 1990, iar actorul a fost decorat în 1995 de Regina Elisabeta a II-a cu Ordinul Imperiului Britanic, în grad de Cavaler.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj de condoleanțe după moartea a doi dintre cei mai iubiți români, Ivan Patzaichin şi Ion Caramitru. 
Sarah Harding, una dintre membrele trupei Girls Aloud, a murit la 39 de ani, din cauza cancerului la sân. Mama cântăreței a confirmat vestea morții într-un mesaj postat duminică pe Instagram, relatează CNN.
Moartea lui Ion Caramitru este o pierdere uriașă pentru teatrul românesc, este o emblemă care a picat în momentul acesta și care nu poate fi înlocuită, a declarat duminică la Digi24 actorul Victor Rebengiuc, care a mărturisit că este profund îndurerat și a evocat prietenia sa îndelungată cu Ion Caramitru.
Gara de Nord din București este locul în care, probabil, orice român a ajuns, a așteptat, a lăcrimat măcar o dată. E o lume în miniatură, cu oameni de toate felurile care vin, pleacă sau așteaptă. Geamantane, papornițe, damigene cu vin, pachete de la mama, batiste în vânt, despărțiri și revederi, lacrimi și îmbrățișări, nervi și grabă.
România s-a clasat pe locul 1 pe națiuni la Campionatele Europene de Canotaj Under 23, desfășurate în Polonia, unde sportivii români au obținut 5 medalii de aur și 5 de argint, iar Simona Radiș, deja campiona olimpică, a stabilit un nou record mondial, informează Federația Română de Canotaj.
Un șofer este căutat de polițiști după ce a fost surprins cum coboară cu mașina pe scări, într-un parc din Constanța. 
Un incident grav s-a petrecut duminică în Pasajul Victoria din Capitală. Unui șofer de autobuz i s-a făcut rău în timp ce conducea și a rupt gardul protector și patru stâlpi. 
Talibanii au anunţat că forţele lor au reuşit să intre duminică în Bazarak, capitala provinciei Panjshir, unde Frontul Naţional de Rezistenţă luptă contra militanţilor islamişti care au preluat controlul asupra capitalei afgane Kabul în urmă cu trei săptămâni, transmite Reuters.
Sexul în Rusia este încă un subiect tabu, însă evoluția culturii sexuale a început să se dezvolte tot mai mult. Mai multe informații referitoare la acest subiect au început să apară pe internet, în prezent fiind disponibile chiar bloguri care tratează doar această temă. De asemenea, părinții au început să fie mai des pregătiți să discute acest subiect cu copiii lor, iar marile magazine au preluat funcția educațională, începând să vândă jucării sexuale. Treptat, interesul pentru astfel de produse a devenit o normă, potrivit unei analize BBC News Rusia.
Liderul deputaților USR PLUS Ionuț Moșteanu i-a transmis duminică lui Marcel Ciolacu că există o cale simplă prin care ar putea infirma blatul dintre PSD și premierul Cîțu, despre care se vorbește în spațiul public, și anume să „înceteze cu tergiversările şi perdelele de fum” și să aducă social-democrații la şedintele Birourilor permanente reunite pentru a stabili calendarul moțiunii.
Coloane de mașini s-au format, duminică după-amiază, pe autostrada A2, pe sensul de mers spre București. Trei autovehicule au fost implicate într-un accident rutier, produs în zona localităţii Cernica, anunță Centrul InfoTrafic.
Un nou studiu oferă o explicație fascinantă pentru modul în care a apărut un obiect cosmic ciudat, poreclit „The Accident” (Accidentul), o stea pitică maro. Astronomii credeau că au descoperit care sunt, în general, caracteristicile acestor obiecte, dar „Accidentul” le-a dat peste cap teoriile.
România deplânge pierderea legendarului canoist Ivan Patzaichin, care s-a stins din viață duminică, la vârsta de 71 de ani. Fostul mare sportiv a murit după o lungă suferință, iar familia a anunțat marea pierdere printr-un mesaj emoționant pe Facebook.  Ivan Patzaichin este singurul sportiv român căruia i s-a ridicat o statuie când încă era în viață.
Spania îşi menţine strategia de a majora salariul minim pentru a reduce decalajul de prosperitate din ţară. "Scopul este acela de a reduce inegalitatea, care în ultimii ani a crescut în ţara noastră", a declarat sâmbătă ministrul Economiei, Nadia Calvino, la Forumul Ambrosetti din Cernobbio, Italia, transmite Bloomberg. 
Raluca Turcan critică decizia USR PLUS de a încerca îndepărtarea premierul Florin Cîţu. Într-o postare pe Facebook, ministrul Muncii spune că "USR nu a fost Albă ca Zăpada din Guvern", ci este responsabil de toate nereușitele guvernării. 
Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România, a murit la 71 de ani. Sportivul era internat la Spitalul Elias de trei luni. El avea probleme de sănătate care în ultima perioadă s-au agravat. 
Încă 80 de cetăţeni afgani au fost evacuaţi cu succes din Afganistan duminică dimineaţă, pe cale terestră, aflându-se în siguranţă pe teritoriul Pakistanului, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Încă 1.242 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România. Totodată, a crescut numărul copiilor care se îmbolnăvesc, 95 fiind internați în spitale, doi dintre ei în terapie intensivă.
Bursa de valori de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra în iulie şi august. Devine astfel cel mai important centru european de tranzacţionare a acţiunilor, în contextul în care Brexitul a forţat investitorii din Uniunea Europeană să folosească platforme din interiorul blocului comunitar, transmite Bloomberg.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că PSD va vota moțiunea depusă de USR PLUS și AUR dacă aceasta va ajunge la vot, în plen. Dacă moțiunea USR PLUS – AUR nu ajunge în plen, Ciolacu a precizat că „suntem dispuși să vorbim cu USR și AUR pentru o moțiune”.
O femeie din Filipine a plecat să muncească în casa unei familii înstărite din Arabia Saudită, iar de șase ani familia sa nu a mai putut lua legătura cu ea. Dincolo de dispariția ei, care rămâne încă un mister, cazul ei readuce în discuție controversatul sistem kafala, prin care angajatorii dețin controlul absolut asupra libertății de mișcare a angajatului.
Creșterea economică este una din temele importante aflate în dezbatere, cu precădere în etapa actuală de redresare, iar datele privind creșterea din trimestrul 2 au redeschis diverse întrebări privind sustenabilitatea evoluțiilor din economia noastră. Dincolo de riscurile sanitare, care continuă să fie prezente, economia are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate și predictibilitate, scrie pe blocul său, consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.
Masca de protecție ar putea deveni din nou obligatorie pe stradă, în proximitatea școlilor, a anunțat duminică prefectul Capitalei, Alin Stoica. Măsura ar putea intra în vigoare din 13 septembrie, atunci când elevii se întorc în bănci. În București, incidența a trecut de pragul de 1 la mia de locuitori, iar în Ilfov a ajuns la 1,19,cea mai mare din țară.
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, duminică, la Sibiu, că informarea guvernelor țărilor partenere ale României despre criza internă, altfel decât pe canale diplomatice, este neuzuală. "Asta cu pâra pe la alte guverne nu e normală", a spus Orban.
Guvernul Cîțu a informat oficialii europeni și ai Statelor Unite despre situația politică de la noi din țară, generată de USR PLUS care a depus moțiune de cenzură împreună cu AUR. Reprezentantul special al Guvernul pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, Alexandru Muraru, a comunicat, duminică, faptul că a atras atenția într-o scrisoare oficială în legătură cu noul plan al partenerilor de guvernare de la București în a crea o nouă majoritate parlamentară cu un partid extremist, antisemit prin care să se răstoarne executivul pro-european. 
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a murit, duminică dimineața, după ce s-a aruncat în gol de pe un bloc cu opt etaje din Ploiești. Totul s-a întâmplat sub privirile pompierilor ajunși la fața locului.
Echo, o pasăre liră de la grădina zoologică din Taronga, Sydney, surprinde pe toată lumea cu capacitatea sa de a imita perfect sunetele auzite: de la claxoane auto și alarme de incendiu, până la drujbă și plânsete de bebeluși.
Un adolescent în vârstă de 16 ani a căzut duminică dimineața cu mașina pe care o conducea într-o râpă de 20 de metri, în localitatea Fedeleșoiu, județul Vâlcea.
Ilie Bolojan respinge categoric varianta de a prelua funcţia de premier al României, în contextul actualului scandal din Coaliție. Președintele Consiliului Județean Bihor spune că nu se pune problema ca el să ocupe fotoliul de la Palatul Victoria. Declarația vine după ce liderul USR PLUS, Dan Barna, a declarat la Digi24 că Ilie Bolojan ar putea să îi ia locul lui Florin Cîţu și că soluţia ar fi una de succes pentru continuarea Coaliţiei de guvernare în aceleaşi condiţii.
Când rivalul sovietic al avionului supersonic Concorde și-a făcut prima apariție la Salonul Aviatic de la Paris, în 1971, toată lumea a fost impresionată. În cursa strânsă pentru a dezvolta un avion supersonic de pasageri, URSS părea să fie cu un pas înainte. Dar Tupolev Tu-144 s-a dovedit a fi unul din cele mai spectaculoase eșecuri ale aviației civile, relatează CNN.
Preşedintele israelian Isaac Herzog a dezvăluit că s-a întâlnit în secret cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, în palatul acestuia din Amman, și a descris întrevederea ca fiind ''extraordinară''.
Un canion peruvian este plin cu bazine de forme geometrice neregulate cu apă sărată, sarea fiind extrasă de aici încă de pe vremea imperiul incaș.
Un incendiu provocat de un pacient a avut loc duminică dimineața la Spitalul de Psihiatrie din Arad. Trei pacienți și trei cadre medicale au fost duse la UPU Arad, după ce s-au intoxicat cu fum.
Cu peste 2,5 milioane de oameni deja imunizaţi cu trei doze de vaccin anti-COVID-19, coordonatorul luptei cu pandemia din Israel, Salman Zarka, spune că trebuie să înceapă pregătirile pentru a oferi populaţiei şi a patra doză de vaccin, din cauza noilor variante contagioase.
Imaginile cu un curier care a continuat să meargă prin apă, în Brooklyn, în timpul inundațiilor, pentru a ajunge la adresa de livrare, au atras reacţii pe Twitter.
Marina americană a anunţat sâmbătă decesul a cinci membri ai echipajului unui elicopter militar daţi dispăruţi după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit marţi în Oceanul Pacific, în largul Californiei.
Uniunea Europeană trebuie să stabilească reguli comune cu privire la migrațiune, în contextul afluxului ilegal de migranți la frontierele de est, a declarat, sâmbătă, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas.
Preluarea puterii de către talibani în Afganistan a însemnat, pe lângă revenirea haosului și fricii generalizate și pierderea de către societatea afgană a unor lucruri importante pentru orice țară care se vrea liberă. Este exemplul orchestrei exclusiv feminine din Afganistan, un simbol al libertății și independenței, care acum a fost redusă la tăcere de regimul fundamentalist care a interzis până și muzica.
Miliardară la 30 de ani și ruinată la 34 de ani. Este destinul ieșit din comun al lui Elizabeth Holmes. Și ascensiunea, și căderea celei în care mulți vedeau o viitoare „Steve Jobs” s-au produs cu o viteză uluitoare.
Un bătrân s-a înecat cu mâncare într-un mall din Botoșani, sub privirile oamenilor din jur care, în loc să îi acorde primul ajutor, filmau cu telefoanele mobile.
Românii de peste 45 de ani se simt discriminați atunci când își caută un loc de muncă. Asta arată un sondaj realizat de una dintre cele mai mari platforme de recrutare online. Unul dintre dezavantaje este lipsa competențelor digitale. Din acest motiv, angajatorii preferă tinerii care se descurcă în mediul online, chiar dacă au mai puțină experiență.
Nimeni nu se simte comod cu talibanii la putere, pentru că nimeni nu are de fapt încredere în ei. Pakistanul a pendulat mereu între SUA şi talibani. Are sau nu această ţară influenţă asupra noului regim de la Kabul? Safdar Sial, analist cercetător la Institutul pentru Studii de Pace din Pakistan, explică într-un interviu pentru Digi24 cum se văd lucrurile de la Islamabad.

DIGI24 este un post de televiziune de informatie non-stop, parte a companiei de telecomunicatii RCS & RDS, independent din punct de vedere politic, care îsi propune sa promoveze jurnalismul impartial, sursa pentru dezbaterea de idei bazata pe ratiune si respect. Publicul si interesul sau sunt în centrul tuturor preocuparilor DIGI24.

Viziunea DIGI24 este ca publicul din România are nevoie de o sursa de informare de încredere, independenta politic, care promoveaza onestitatea si respectul, civilitatea si creativitatea.

Misiunea DIGI24 este sa informeze si sa inspire publicul.

Digi 24 este un post de televiziune de știri înființat la data de 1 martie 2012, la București, de către RCS & RDS.

Digi 24 se poate recepționa atât în format HD, cât și în format Standard Definition. Fiind un post al companiei RCS&RDS s-a putut recepționa, în primii doi ani, doar în rețeaua de cablu și satelit RCS&RDS, urmând ca din 2014 să fie declarat liber la retransmisie, intrând în lista must-carry, astfel și în grila companiilor concurente.