porti antisuicid metrou
porti antisuicid metrou

București: Poartă anti-suicid în stația de metrou Berceni (M2)

După numeroase tragedii la metrou, Metrorex instalează prima poartă anti-suicid la stația Berceni. În ultimii 10 ani, la stațiile de metrou din București au fost 23 de sinucideri sau tentative de suicid. Metrorex discută încă din 2017 să monteze sisteme de protecție pe peron, așa numitele porți anti-suicid.

O singură poartă vă fi montată la stația Berceni, parte dintr-un proiect pilot. Însă, din cauza costurilor mari, proiectul ar putea să rămână încă mulți ani doar pe hârtie.

Potrivit Metrorex, va fi analizat comportamentul sistemului din punct de vedere tehnic, operațional, funcțional și modul în care acesta va fi folosit de călătorii cu metroul. Compania spune, într-un comunicat de presă, că este interesată în identificarea de soluții pentru creșterea nivelului de siguranță a călătorilor atât în stații, cât și în trenuri.

Metrorex a inițiat acțiuni preliminare pentru implementarea unui proiect de investiții, pentru creșterea siguranței călătorilor în timpul utilizării sistemului de transport cu metroul și, totodată, identificarea tipului de sistem de protecție care se poate instala în stațiile de metrou aflate în exploatare, potrivit comunicatului.

Totuși, în acest moment, documentația este încă în analiză „atât din cauza costurilor mari necesare pentru demararea/finalizarea investiției și ulterior pentru activitatea de mentenanță, cât și din cauza perioadei pandemice pe care o traversăm și care a generat o scădere a veniturilor, coroborat cu o creștere semnificativă a costurilor generale și în special a costurilor cu utilități,”.

Totuși pentru clarificarea concepției în ceea ce privește realizarea unor astfel de porți, la acest moment Metrorex are în derulare un ”proiect pilot – Sistem de protecție a călătorilor din stațiile de metrou prin instalarea de porți de siguranță la peron”, proiect ce va fi implementat la stația Berceni, linia 1 (direcția Berceni – Pipera). Proiectul constă în montarea unei singure porți, urmând a se analiza comportamentul din punct de vedere tehnic, operațional, funcțional al cerințelor de siguranță impuse de exploatarea în regim feroviar și nu în ultimul rând și al modului de utilizare de către publicul călător.

Cât de utilă a fost această pagină ?

Faceți click pe stele pentru evaluare!

Rata medie 5 / 5. Voturi: 4321

Niciun vot până acum, evaluează pagina !

adbanner